Două minore din Orhei, trimise pe banca acuzaților după ce au agresat o altă minoră
Embed:
Cauza penală de învinuire a două minore din Orhei, de 14 ani și respectiv 15 ani, învinuite că au agresat o altă minoră, a fost expediată, marți, 19 iulie, în instanța de judecată.
Acțiunile infracționale ale minorelor au fost încadrate ca huliganism agravat, manifestat prin încălcarea ordinii publice, însoțită de aplicarea violenței asupra persoanei, cu aplicarea unor obiecte pentru vătămarea integrității corporale sau a sănătății.
Mai exact, cele două minore sunt acuzate de către procurori în baza probelor administrate că, în noaptea de 28 mai 2022, în timp ce se aflau într-o localitate din raionul Orhei, din intenții huliganice, dorind în mod conștient de a-și etala superioritatea, au inițiat un conflict cu o altă minoră, în vârstă de 16 ani.
După acesta, conflictul inițiat a generat în violență fizică, exprimată prin aplicarea multiplelor lovituri cu pumnii, picioarele și cu o bucată de lemn peste diferite părți ale corpului, în rezultat cauzându-i victimei leziuni corporale sub formă de contuzii multiple a țesuturilor moi ale capului, feței, cutiei toracice, spatelui, membrelor superioare și inferioare, care conform raportului de expertiză judiciară se califică ca vătămare corporală neînsemnată.
Precizăm că, pe lângă cele două minore, la săvârșirea infracțiunii a mai participat o minoră, în vârstă de 13 ani, însă urmărirea penală în privința acesteia a fost încetată în parte, pe motiv că nu a atins vârsta de la care poate fi atrasă la răspundere penală.