Două mitinguri cu mii de persoane mâine la Chişinău: PRO şi CONTRA AIE
Două acţiuni de protest într-o singură zi. După ce comuniştii au anunţat că vor picheta vineri Palatul Republicii, astăzi, reprezentanţii asociaţiilor de combatanţi au anunţat că vor manifesta, în susţinerea alegerii preşedintelui.
Decizia de a ieşi în stradă a fost anunţată acum câteva ore, de către preşedintele Federaţiei asociaţiilor de veterani. Fostul ministru de interne a mai spus că dispune şi de autorizaţie, care a fost eliberată miercuri. Catan afirmă că în faţa Palatului Republicii vor veni nu mai puţin de 2 mii de oameni. El spune că veteranii sunt îngrijoraţi că acţiunea comuniştilor ar putea degenera în violenţe.
De cealaltă parte, reprezentanţii PCRM, care au anunţat pentru mâine un marş de protest, spun că manifestaţia combatanţilor este organizată la indicaţia autorităţilor. Iar liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, dă asigurări că manifestaţia PCRM va fi paşnică şi că nu va fi încălcată ordinea publică.