Două nave de război americane au intrat, în tranzit, în Strâmtoarea Taiwan, pentru prima dată după vizita lui Pelosi pe insulă
Două nave de război americane au intrat, în tranzit, în Strâmtoarea Taiwan, a anunţat duminică marina SUA, o premieră după manevrele chineze fără precedent din apropiere de insulă, transmite Agerpres.
Această trecere "demonstrează angajamentul SUA în favoarea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise", se arată într-un comunicat al marinei americane.
Flota a 7-a americană a precizat că cele două crucişătoare, lansatoare de rachete, de clasă Ticonderoga - USS Antietam şi USS Chancellorsville - au efectuat un tranzit "de rutină" în "apele unde libertatea de navigare şi de survol se aplică în conformitate cu normele internaţionale".
Ea a subliniat că cele două nave au folosit "un culoar al Strâmtorii Taiwan care se află dincolo de apele teritoriale ale oricărui stat de coastă", adăugând că armata americană îşi rezervă dreptul de "a opera peste tot unde permite dreptul internaţional".
Flota a 7-a americană îşi are baza în Japonia şi constituie un element esenţial al prezenţei navale a Washingtonului în Pacific.
Ministerul Apărării din Taiwan a precizat într-un scurt comunicat că cele două crucişătoare americane au traversat de la nord la sud Strâmtoarea Taiwan, fără a le numi.
La 12 august, Washingtonul şi-a anunţat intenţia de a-şi întări legăturile comerciale cu Taiwanul şi de a efectua noi treceri aerieni şi maritime prin strâmtoare, ca răspuns la acţiunile "provocatoare" ale Chinei.
Kurt Campbell, coordonatorul Casei Albe pentru Asia-Pacific, a afirmat atunci că Beijingul s-a folosit de vizita recentă controversată a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan în încercarea de a bulversa starea de fapt în privinţa situaţiei din insulă.
China a folosit acest pretext pentru "a lansa o companie de presiune împotriva Taiwanului cu scopul de a schimba starea de fapt, punând în pericol pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan", lansând exerciţii aeriene şi maritime de mai multe zile în jurul insulei.
Nave şi avioane americane vor efectua, de asemenea, noi treceri prin Strâmtoarea Taiwan "în următoarele săptămâni", a anunţat atunci Kurt Campbell.
Forţele americane "vor continua să zboare, să navigheze şi să opereze peste tot unde permite dreptul internaţional", a adăugat el, fără a preciza natura mişcărilor efectuate în strâmtoare sau calendarul lor.
Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii a Beijingului, care consideră insula o parte a teritoriului său pe care o va recuceri într-o zi, chiar prin forţă dacă va fi nevoie.
Beijingul critică orice acţiune diplomatică ce ar putea conferi o legitimitate Taiwanului şi a reacţionat cu o agresivitate tot mai mare la vizitele unor oficiali şi politicieni occidentali.