Două omoruri într-o zi în Chișinău
(UPDATE 10:00) Poliţia a stabilit că femeia omorâtă, ieri, pe strada Munceşti din sectorul Botanica al Capitalei, a fost împuşcată.
Două persoane au fost omorâte în această după-amiază în Capitală. O femeie de 36 de ani a fost omorâtă, în această seară, în Capitală. Poliţia nu poate spune, deocamdată, dacă ea a fost împuşcată s-au înjunghiată.
Corpul neînsufleţit al femeii a fost găsit într-un bloc de locuit de pe strada Munceşti din sectorul Botanica, lângă uşa apartamentului în care locuia.
Vecinii presupun că este vorba despre reglarea intereselor financiare, deoarece femeia avea o afacere în domeniul alimenatației. Aceștia mai spun că atacatorul a fost mascat.
Potrivit poliţiei, femeia decedată, pe nume Angela Miron, este fiica preşedintelui raionululi Ocniţa. La câteva ore după incident, la faţa locului au venit şi părinţii victimei.
Un alt cadavru a fost găsit pe strada Titulescu din Capitală. Bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost înjunghiat. Potrivit vecinilor, victima a fost implicată într-o încăierare. Poliţiştii au reţinut deja un suspect, care este şi prietenul celui decedat.
- Şi-a înjunghiat consăteanul de 15 ori cu un cuţit
- Fiica președintelui raionului Ocnița a fost împușcată cu o armă de calibru mare FOTO
- Poliţia a intentat două dosare penale în cazul asasinării fiicei preşedintelui raionului Ocniţa
- Şi-a omorât soţia pentru a-i moşteni apartamentul şi două maşini
- Bărbatul care şi-a ucis soţia cu sânge rece şi-a recunoscut vina