Două operaţii de transplant de ficat, planificate pentru acest an, ar putea fi amânate din lipsă de bani
Doi pacienţi din Moldova, care urmau să beneficieze în acest an de transplant de ficat, ar putea rămâne pe lista de aşteptare. Reprezentanţii Spitalului Clinic Republican spun că intervenţiile chirurgicale ar putea fi amânate din lipsă de bani. Costurile unei operaţii de transplant de ficat se ridică la peste un milion de lei, bani de care instituţia nu dispune.
La începutul anului, femeia din imagini a aflat că pentru a rămâne în viaţă are nevoie de un transplant de ficat. Iniţial, i s-a promis că va beneficia de operaţie în câteva luni, doar că termenul a fost extins pentru o perioadă nedeterminată. Femeia spune că donator urmează să fie chiar fiica ei.
"Eu nu am vrut să me decid la aşa pas până când ea singură m-a convins cu toate că şi acum este durere mare dar nu am încotro, boala agravează şi trebuie să merg cât mai urgent", a declarat femeia.
Conducerea Spitalului Republican spune că buget pentru realizarea transplanturilor de ficat va exista în 2014. Pe de altă parte, directorul Agenţiei Transplantului, Igor Codreanu, speră că operaţiile vor fi realizate în acest an. Potrivit lui, pacienţii au făcut toate analizele şi sunt pregătiţi pentru intervenţiile chirurgicale.
"Nu există impedimente ca aceste operaţii să nu aibă loc, deoarece toate preparatele costisitoare necesare sunt procurate. Există, încă o dată repet, o sumă anumită care nu este acoperită, însă pentru Spitalul Republican, sper eu nu va fi o problemă ca să continue aceste intervenţii", a precizat Codreanu.
De cealaltă parte, Ministerul Sănătăţii declară că responsabilă de această problemă este Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
"Compania naţională de asigurări în medicină, conform programului unic are obligaţiunea de a achita activităţile prevăzute pe segmentul de propriu zis de transplant şi acest tratament noi îl plătim. Posibil problemele despre care vorbiţi sunt legate de unele chestiuni de prelevare a organului, de lipsa donatorilor", a declarat şeful de secţie din cadrul CNAM, Andrei Damaşcan.
În ultimii trei ani, în Moldova, au fost realizate nouă operaţii de transplant renal, două de ficat şi alte 12 de cornee. În prezent, 30 de persoane au nevoie de transplant renal, iar alte 15 de transplant de ficat. Totodată, pe lista de aşteptare sunt 18 pacienţi care au nevoie de transplant de cornee. Potrivit Agenţiei Transplantului, 14 pacienţi sunt pregatiţi pentru intervenţii chirugicale. Cea mai recentă operaţie de transplant a fost efectuată în luna iunie.
- Secţia chirugie a Spitalului Republican va fi modernizată până la sfârşitul anului, iar medicii vor putea face operaţii complicate
- O intervenţie chirurgicală complicată, pe cord deschis, a fost efectuată la Chişinău
- (VIDEO) Medicii de la spitalul "Valentin Ignatenco" recunosc că, pe lângă bormaşină, folosesc dalta şi ciocanul