Două persoane din Găgăuzia riscă ani grei de pușcărie după ce au sustras un seif cu peste 100 de mii de lei
Doi bărbați de 21 și 27 de ani, sunt suspectați de săvârșirea unui furt în proporții deosebit de mari. Aceștia ar fi pătruns într-o încăpere de credidare din orașul Comrat, de unde au sustras un safeu în care se aflau mijloace bănești şi alte bunuri materiale, în valoare de 137 642.
Aceștia ar fi acționat pe timp de noapte, cu cagule pe cap, deteriorând ușa de la intrare, astfel în câteva secunde, suspecții au săvârșit infracțiunea. După ce au sustras safeul, au scos banii din safeu cu ajutorul unei răngi metalice. Deteriorat, safeul a fost găsit într-un lacul de la marginea orașului Comrat.
În urma investigațiilor întreprinse de Direcția Combaterea Crimei Grave a Inspectoratului Național de Investigații s-a stabilit că, aceștia sunt originari din UTA Găgăuzia și că săvârșesc furturi din întreprinderi de pe teritoriul țării.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților de ofițerii de investigații în comun acord cu CAI a INI și polițiștii din IP Comrat, DP Găgăuzia, procurorii procuraturii UTA Găgăuzia și cu suportul ofițerilor de la Fulger, au fost depistate și ridicate mai multe bunuri a căror proviniență nu este cunoscută.
La moment, unul dintre suspecți este reținut pentru 72 de ore, celălalt urmează să fie anunțat în căutare.
Persoanele culpabile de o asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de la 7 ani până la 12 ani.
- "Dacă se întâmpla cu 30 de secunde mai devreme, eram morți": Coşmarul prin care au trecut doi tineri în timpul lunii de miere
- A furat bunuri în valoare de 46.500 de lei dintr-o locuinţă din sectorul Centru. Ce le-a spus hoţul oamenilor legii
- NU AU REUŞIT să evadeze: Doi tineri au fost găsiţi în clădirea închisorii după 9 ore de căutări