Trei persoane au fost grav rănite în urma unui accident din municipiul Hîncești. Potrivit ofiterului de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol, conducătorul auto a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, a ieșit de pe carosabil, s-a inversat în șanț și cu acoperișul s-a tamponat într-un copac.
În urma cercetărilor s-a stabilit că automobilul de model Opel Astra se deplasa din direcția Hîncești spre satul Rusca, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 35, soția acestuia și fiica sa de 6 ani.
În urma accidentului, toate trei persoane au fost transportate la Spitalul Raional Hîncești pentru investigații medicale.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului rutier.