Două tinere din Teleneşti, răpite şi violate! Ce sentinţă a primit agresorul
Un locuitor din raionul Teleneşti a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol, acţiuni violente cu caracter sexual, violare de domiciliu şi răpirea a două persoane.
Procuratura raionului Teleneşti a stabilit că, în luna mai curent, inculpatul, în vârstă de 46 de ani, fiind în stare de ebrietate, a mers la fosta sa concubină, care locuia la un alt bărbat. Inculpatul a pătruns în locuinţă, a lovit victima şi ameninţând-o cu moartea, a violat-o.
Acesta a procedat la fel şi cu o altă femeie, care se afla în ospeţie la fosta concubină. În continuare, agresorul, prin ameninţări cu un cuţit, a forţat victimele de 28 şi, respectiv, 23 de ani, să meargă la domiciliul său, unde fiind private de libertate din nou le-a violat.
Sentinţa este cu drept de atac, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.