Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în statul american Connecticut, în timpul orei de vârf. Cel puţin 60 de persoane au ajuns la spital, dintre care cinci sunt în stare critică.
Accidentul s-a produs la ora 18:00, ora locală, după ce un tren care se îndrepta spre gara centrală din New York a deraiat şi a fost lovit de o altă garnitură, ce venea din sens opus. În total, 250 de oameni se aflau la bord. Traficul feroviar între metropola new-yorkeză şi localitatea New Haven a fost suspendat.
Anchetatorii americani încearcă să stabilească motivele producerii accidentului.