DOVADA că NICIUN avion nu a lovit World Trade Center pe 11 septembrie în urmă cu 15 ani (VIDEO)
Ziua de 11 septembrie a intrat în istorie drept cea mai tristă din Statele Unite. Duminică s-au împlinit 15 ani de la atentatele asupra turnurilor gemene din New York şi clădirea Pentagonului.
Patru avioane comerciale deturnate de membri ai reţelei Al-Qaida au lovit, la intervale de câteva minute, turnurile gemene şi Pentagonul. Fostul lider al-Qaida, Osama bin Laden, a plătit cu viaţa pentru tragedia în care au pierit peste 3.000 de vieţi şi în care unul dintre simbolurile Americii s-a transformat în cenuşă, însă drama nu s-a oprit aici.
Chiar dacă a trecut un deceniu și jumătate de atunci, misterul a ceea ce s-a întâmplat în acea zi este departe de a se încheia.
Potrivit unui filmuleț realizat de un presupus specialist în domeniu care explică situația pe baza unor imagini, de fapt, nu teroriștii ar fi fost responsabili de cele întâmplate ci însuși guvernul american, scrie neonnettle.com.
Potrivit imaginilor, se poate observa că avionul cursei 175 intră destul de ușor în cel de-al doilea turn, fără ca măcar la început să explodeze. Cel care a creat clipul este de părere că aripile subțiri ale avionului nu ar avea cum să pătrundă intacte într-o structură atât de solidă, de oțel și beton.
Filmul mai relevă că, înainte de impact, aripa stângă a avionului trece prin spatele unei clădiri alăturate, ceea ce nu ar fi putut fi decât rezultatul unei erori grafice a unui montaj video realizat în studio şi nicidecum posibil într-o filmare live.
Aceeași părere o susține și un fost pilor CIA care spune că cele întâmplate sunt fizic imposibile, portivit sursei citate.
"Niciun Boeing- 767 nu a lovit Turnurile Gemene cum în mod fraudulos au susținut guvernul, mass-media, NIST și contractorii săi. Astfel de accidente nu au avut loc, deoarece acestea sunt fizic imposibil, cum este descris, din următoarele motive: în cazul UAL 175 care a intrat în turnul de sud, un adevărat Boeing- 767 ar fi început" telescopic "sa se dezintegreze atunci când botul a lovit coloanele de oțel de 14 inch care sunt de 39 de inch ( aprox. 99 cm in diametru ) pe centru.
Coada verticala și orizontala s-ar fi separat instantaneu de aeronava, cand ar fi lovit coloanele de oțel și ar fi căzut la pământ.
Motoarele la impactul cu coloanele de oțel si-ar fi menținut forma lor generală și, fie ar fi căzut la pământ fie ar fi fost recuperate din resturile clădirilor prăbușite.”, a declarat John Lear, fost angajat CIA și pilot civil care a jurat într-o declarație pe propria răspundere, că niciun avion nu a lovit Turnurile Gemene, potrivit neonnettle.com.
În ciuda tuturor variantelor de acest gen vehiculate în mediul online, până acum nici un fel de autoritate nu a acceptat vreo dovadă care să susţină elemente de teoria conspiraţiei în cazul atacului de la 11 septembrie.
- Un nou ATENTAT TERORIST în Turcia: Zeci de răniţi şi trei morţi
- Știrile PUBLIKA.MD 18 august 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- ATENTAT SÂNGEROS la o nuntă în Turcia! Cel puţin 30 de persoane au decedat
- Un nou atentat terorist în Turcia! Zeci de răniţi şi 11 morţi în urma unui atentat cu o maşină capcană
- ATAC CU BOMBĂ în apropiere de Palatul prezidenţial din Mogadiscio, soldat cu cel puţin 22 de morţi
- ATENTAT în Irak! Două maşini-capcană au explodat într-un centrul comercial