Drăguţanu, Bodiu şi Negruţa, solicitaţi să dea explicaţii în Parlament, privind situaţia BEM
Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, și ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruţa, ar putea fi audiaţi în Parlament, în cazul situației de la Banca de Economii a Moldovei. O solicitare în acest sens a venit din partea fracţiunii PCRM şi a fost susţinută de liberali.
Preşedintele fracţiunii PCRM, Maria Postoico, a anunţat, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, că deputaţii comunişti au depus un demers la Biroul Permanent, pentru ca cei trei sa fie audiaţi în Parlament. Decizia urmează a fi luată de Biroul Permanent al Legislativului.
Liberal-democraţii au propus, chiar la începutul şedinţei Comisiei juridice, excluderea de pe ordinea de zi a proiectului privind crearea unei comisii de anchetă în cazul BEM. Liberalii au fost categoric împotrivă, însă cu votul a şapte deputaţi din PCRM şi PLDM, proiectul a fost exclus, totuşi, de pe ordinea de zi.
Liberalii au prevăzut acest vot, dar spun că nu vor ceda şi vor veni cu propunerea şi în Parlament. "O să vedem, e joc sau adevărat, joi o să ne arate. Audieri trebuie să fie, să vină guvernatorul BNM, să spună care e situaţia şi ce a făcut ca să nu ajungem unde am ajuns. Toţi trebuie să vină să spună de ce au ajuns aici, de ce au dat credite, dacă se vedea clar că ele nu pot fi întoarse", a declarat preşedintele PL, Mihai Ghimpu.
"Înainte de a lua o decizie de injecţie de capital şi se pare că aşa va fi, trebuie să vedem care e situaţia acolo. Fără o examinare, noi nu vom lua o astfel de decizie", a declarat deputatul PD Andrian Candu.
De cealaltă parte, liberal-democraţii sunt de părere că această comisie va crea din nou panică în rândul cetăţenilor care sunt clienţi ai BEM.
"Întâi trebuie să discutăm problemele din întreg sistemul bancar, inclusiv comisia va determina în ce situaţie se află şi BEM şi întreg sistemul. Dacă pornim cu această comisie, mă tem că iar vor fi sute de rânduri la BEM, ca să-şi extragă banii depuşi", a opinat Tudor Deliu, deputat PLDM.
Scandalul de la Banca de Economii s-a declanşat la începutul anului, când instituţia financiară, în care statul deţine 56 la sută din acţiuni, a anunţat că a înregistrat, în 2012, pierderi de peste 300 de milioane de lei.
Economie