Drăguţanu: Scumpirea carburanţilor este nesemnificativă şi nu va afecta nivelul preţurilor
Scumpirea medicamentelor şi carburanţilor este nesemnificativă şi nu va genera creşteri esenţiale ale preţurilor. De această părere este guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu. El a mai precizat că deprecierea leului este un efect al creşterii valorii euro la bursele mondiale.
"Cursul în sine nu este o icoană. Noi, în Moldova, avem un regim flotant al cursului de schimb. Chiar şi cu această depreciere pe care noi o vedem şi cu aceste modificări de preţuri pe anumite segmente a economiei inflaţia va rămâne în parametri", a declarat guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.
Dorin Drăguţanu a făcut declaraţiile în cadrul audierilor la Comisia parlamentară economie, la propunerea deputatului neafiliat Igor Dodon. Parlamentarul susţine că deprecierea leului a fost provocată de activitatea speculativă a patru bănci şi nu de creşterea valorii euro.
El a precizat că băncile au acordat, în această primăvară, credite în volum de 5,8 miliarde de lei. Cu această sumă ar fi fost cumpărată valută de către companiile care au beneficiat de împrumuturi. Şi Banca Naţională a făcut achiziţii importante de valută, potrivit lui Dodon. Ca urmare, leul s-ar fi depreciat considerabil.
"Ceea ce s-a întâmplat cu cursul până acum a fost o presiune a BNM, dar acum intrăm într-o perioadă când vom avea presiuni obiective, creşterea cererii de valută în contextul importului mai mare de carburanţi, de gaz. Dacă o să vă jucaţi cu cursul, vom avea riscuri enorme", a declarat deputatul neafiliat Igor Dodon.
În replică, guvernatorul BNM a spus că majorarea portofoliului de credite la cele patru bănci este un fenomen firesc şi nu are legătură cu deprecierea leului. Iar BNM a cumpărat valută pentru a nu permite scăderea excesivă a preţurilor.
Drăguţanu dă asigurări că în următorii doi ani limita inflaţiei nu va depăşi cinci la sută.
- Lactatele, mai SCUMPE din cauza deprecierii leului faţă de euro. Preţurile ar putea creşte şi la alte produse
- BNM anunţă un curs oficial de 17,01 lei pentru un euro. Economiştii: Preţurile produselor alimentare vor continua să crească
- (VIDEO) Drăguţanu, despre deprecierea leului: Nivelul cursului valutar satisface pe deplin BNM