DRAMA părinţilor nevoiţi să obţină tutela asupra propriilor copii (VIDEO)
Suferă de dizabilităţi severe, iar din această cauză, la vârsta de 18 ani, sunt lipsiţi de toate drepturile. Mai exact, nu mai sunt consideraţi oameni, iar acest lucru implică o procedură anevoioasă, când părinţii obţin tutela asupra propriilor copii. Toate aceste proceduri contravin acordurilor internaţionale, ratificate de ţara noastră.
Fiul Anei Miron, Viorel, are paralizie cerebrală infantilă. S-a îmbolnăvit în urma unui tratament nereuşit, pe care l-a urmat când avea doar opt luni. După ce a împlinit vârsta de 18 ani, femeia obţinea tot mai greu alocaţia de 335 de lei.
"Trebuia tot timpul să merg cu el la Oficiul Poştal, la Banca de Economii, dar noi când ne ducem şi este multă lume, el nu suportă aglomeraţia şi devine foarte agresiv", spune mama lui Viorel, Ana Miron.
Autorităţile i-au spus că soluţia este instituirea tutelei. La modul practic, asta înseamnă că Viorel este declarat inapt.
"Aceasta ar însemna egalarea persoanei cu dizabiliţi cu un obiect", susţine juristul Eleonora Andriuţa.
"Pentru mine asta era ca o jignire, l-am născut, l-am crescut şi acum eu să fac tutelă?", se întreabă mama lui Viorel.
Pentru că nu avea încotro, s-a apucat să adune actele necesare pentru tutelă. Viorel avea atunci 26 de ani.
"Mi-au spus că trebuia să prezint nişte documente acolo de la specialişti, să trec eu psihiatrul. Am mers la jurist de aici iar au început documente, adu documente pentru spaţiu locativ, pentru salariul de la lucru. Când m-am dus doamna e plecată în concediu, până a venit doamna din concediu a expirat termenul la alte certificate. Ştiţi, şi am lăsat", mai spune femeia.
Acum doi ani, a luat de la capăt procesul de obţinere a tutelei. Însă...
"M-am descurajat, m-am săturat de umblări şi am văzut că nimeni nu avea nevoie de noi", a mai adăugat Ana Miron.
Nu a reuşit nici până în ziua de azi să o facă, iar Viorel are deja 39 de ani. Juriştii susţin că instituirea tutelei, prin care o persoană este declarată incapabilă, contravine normelor internaţionale.
"Republica noastră a ratificat Convenţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Se stabileşte prioritate actelor internaţionale la care ţara noastră este parte", a declarat juristul Eleonora Andriuţa.
După ratificarea Convenţiei ONU, în urmă cu doi ani şi jumătate, a fost creat un grup de lucru interministerial cu scopul de a ajusta legislaţia Moldovei la normele internaţionale. Secretarul grupului, Arcadie Astrahan, spune că, pe viitor, lucrurile se vor schimba, iar în locul tutelei se propune instituirea unor alte forme de acordare a susţinerii pentru persoanele cu dizabilităţi severe.
"Proiectul de lege care a fost prezentat Guvernului. În scurt timp va fi remis spre avizare către toate ministerele", spune secretarul grupului interministerial, consultant al ONU, Arcadie Astrahan.
- Biroul Naţional de Statistică: În Moldova sunt peste 183 de mii de persoane cu dizabilităţi, dintre care 14,7 mii sunt copii
- Discriminaţi de societate. Persoanele cu handicap îşi găsesc cu greu un loc de parcare
- Parlamentul a sporit mărimea alocaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi. De ce majorări vor beneficia aceste persoane