DRAMA prin care a trecut un bărbat care a pierdut 2 copii în CUMPLITUL ACCIDENT din Ungaria
Primarul comunei Mica (Mureş), din care provin patru dintre victimele accidentului produs în Ungaria, a declarat că o familie şi-a pierdut doi fii şi nora, iar tatăl băieţilor a scăpat doar pentru că s-a întors în ţară cu maşina, nu cu microbuzul implicat în accident. De asemenea, primarul spune, referindu-se la două dintre victimele care proveneau dintr-un alt sat, Agrişeu, că erau soţ şi soţie şi aveau 7 copii, scrie digi24.ro.
"Patru dintre victime erau din comuna noastră. Şoferul era din satul Deaj, iar alţi doi bărbaţi tineri şi o femeie erau din satul Căpâlna de Sus, din aceeaşi familie. Am vizitat rudele îndoliate de dimineaţă, pentru a le asigura de tot sprijinul. Este multă durere, vă daţi seama, o singură familie a pierdut trei oameni dragi, doi băieţi şi pe nora. Sunt romi, am vorbit cu tatăl băieţilor, care a fost şi el la muncă în Slovenia, însă s-a întors cu maşina acasă, nu cu microbuzul, şi a ajuns cu doar două ore înainte. E foarte îndurerat... Au lucrat toţi în agricultură, pe o plantaţie de hamei şi veneau acasă cu bănuţii strânşi, că au mare nevoie, e o familie cu greutăţi", a spus primarul.
Edilul spune că şoferul făcea transport internaţional de persoane cu microbuzul său şi mai avea un magazin alimentar în sat.
Conform sursei citate, un alt pasager mort se trăgea din comună, însă s-a mutat în Agrişeu, localitate care este tot din judeţul Mureş şi de unde erau şi celelalte victime.
Szekely Ladislau a declarat că cele două familii din care proveneau victimele din Deaj şi Căpâlna de Sus vor primi sprijin financiar de la Primăria Mica.
O celulă de criză a fost constituită, miercuri, la nivelul Prefecturii Mureş, din care fac parte experţi în asistenţă socială, pentru a se oferi sprijin familiilor şi consiliere psihologică minorilor ai căror părinţi sau rude au decedat în accident. Autorităţile încearcă să stabilească numărul exact al copiilor care vor avea nevoie de consiliere psihologică. Reprezentanţii Prefecturii au discutat cu primarii comunelor Mica şi Bălăuşeri, pentru a se găsi soluţii de sprijinire financiară a familiilor îndoliate.
Nouă români au murit într-un accident pe o şosea din Ungaria în timp ce se întorceau acasă din străinătate. Tragedia a fost filmată şi transmisă în direct chiar de cel care conducea microbuzul înmatriculat, fiind în acel moment într-o sesiune live pe Facebook.
- Șapte români au murit într-un ACCIDENT CUMPLIT în Ungaria. Microbuzul în care se aflau victimele făcut zob
- Accident rutier în centrul Capitalei. Trei mașini și un troleibuz cu pasageri s-au CIOCNIT VIOLENT (FOTO)
- Accidentul din Ungaria în care AU MURIT nouă români a fost SURPRINS ÎN DIRECT. Şoferul microbuzului făcea LIVE pe Facebook (FOTO/VIDEO)