Soarta a fost nemiloasă cu el. Nu îşi mai aminteşte cum e să păşeşti pe pământ. Încearcă să simtă acestă senzaţie măcar în visele sale. Vorbim despre Gheorghiţă, care cea mai mare partea a vieţii sale a petrecut-o imobilizat la pat. În pofida tuturor greutăţilor, copilul nu renunţă la studii şi obiceiul de a face lucruri bune. Uneori este, însă, copleşit de singurătate.

Gheorghiţă are 15 ani, dar niciodată nu a fost la şcoală. Nu a bătut mingea cu băieţii şi nu a stat să le povestească bancuri. Singurii prieteni pe care-i are sunt părinţii, cele două surori mai mici şi profesorii care îl vizitează de câteva ori pe săptămână.

"Toată ziua învăţ lecţiile, pe care mi le dă învăţătoarea", spune băiatul. 

"Chiar din primele lecţii am rămas impresionată de aptitudinile lui. A alcătuit un eseu. Cred că toţi cei care l-ar citi, ar începe a plânge", a spus profesoara de limbă română Evelina Olaru.

Plânge şi băiatul, zilnic, când rămâne singur acasă şi nu mai are cu cine vorbi. Eseul este unica modalitate de a-şi exprima gândurile.

"Foarte greu când nu am cu cine comunica. Cel mai mult mi-aş dori să am un computer şi telefon în casă, ca să vorbesc cu prietenii şi colegii mei", a spus Gheorghe.

Dorinţa băiatului este un lux pentru familia Fendu. Banii care îi câştigă părinţii abia le ajung de mâncare. Gheorghiţă nu poate să le reproşeze nimic părinţilor. Băiatul spune că din copilărie nu a încetat să creadă în minuni. Aşa că şi în acest an, în ajunul sărbătorilor de iarnă speră că visele care par a fi irealizabile se vor materializa.