Drapel imens arborat la Criuleni. Acţiune de partid sau PR pentru preşedintele raionului? VIDEO
Arborarea drapelului la Criuleni s-a transformat într-o acţiune de partid a liberal-democraţilor. La iniţiativa preşedintelui raionului Criuleni, Vitalie Rotaru, membru PLDM, a fost arborat un drapel imens. Cheltuielile au fost suportate de agenţii economici din teritoriu.
La ceremonia dedicată arborării drapelului din scuarul Consiliului Raional Criuleni au fost prezenţi doi miniştri PLDM - cel de Interne Alexei Roibu şi al Sănătăţii Andrei Usatâi. Totodată la eveniment au mai participat deputaţii liberal-democraţi Tudor Deliu şi Elena Frumosu.
Odată cu arborarea drapelului, de 37 de metri pătraţi, a fost inaugurat şi scuarul Consiliului raional, care a fost renovat. Toate cheltuielile, în sumă de peste 1,2 milioane de lei, au fost suportate de cinci agenţi economici din localitate. Discursurile patriotice au fost rostite, însă, de autorităţi.
Cel mai emoţionat a fost primarul oraşului, care scăpat mai multe gafe. El a vorbit despre mai multe Uniuni Europene şi i-a numit pe orăşeni - săteni. "Mă adresez tutror care suntem prezenţi şi evident SĂTENILOR mei să fim tari şi puternici sufleteşte. Este important să muncim foarte mult şi important este să fim sufleteşte, trupeşte, conştiinţa să ne fie în FAMILIILE UNIUNILOR EUROPENE", a spus acesta.
În timp ce unii analiştii consideră că arborarea este binevenită, alţii consideră că este o acţiunie de PR în condiţiile în care ţara se confruntă cu o criză economică.
Premierul Vlad Filat a semnat recent o dispoziţie privind executarea lucrărilor de instalare a trei catarge de arborare a Drapelului de Stat al Republicii Moldova în comunele Vădeni, raionul Soroca, Bălăneşti, raionul Nisporeni şi Lărguţa, raionul Cantemir.