Drapelul de pe Primăria Chişinău a fost coborât în bernă. AFLĂ motivul
Drapelul de stat de pe clădirea Primăriei municipiului Chişinău a fost coborât, astăzi, în bernă. Acţiunea are loc cu ocazia comemorării a 201 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist.
În bernă au fost coborâte şi cele trei drapele de la intrarea în Primărie - drapelul oraşului Chişinău, drapelul Uniunii Europene şi Drapelul de Stat. De asemenea, autorităţile au legat o panglică de culoare neagră de drapelului de stat.
Menţionăm că Primăria Chişinău este singura autoritate publică ce marchează acest eveniment. Astfel, conducerea Primăriei îndeamnă şi alte instituţii publice să coboare drapelele în bernă, pentru a comemora data de 16 mai 1812, zi în care a fost semnat Tratatul de pace ruso-turc, prin care Moldova din stânga Prutului a fost anexată de Imperiul Rus.
În urmă cu 201 de ani, pe data de 16 mai 1812, la Bucureşti a fost semnată pacea între Imperiul Turc şi Imperiul Rus, ca urmare a războiului ce a durat şase ani. În urma semnării acestui tratat, Imperiul Ţarist a anexat jumătate din Principatul Moldovei, mai exact teritoriul dintre Prut şi Nistru, care cuprindea şi Cetatea Albă, Ismail şi Chilia.
Teritoriul anexat a fost transformat în gubernie, cu numele de Basarabia, iar Chişinăul a devenit capitală. După anexare, a început deznaţionalizarea şi rusificarea populaţiei băştinaşe. Astfel, mii de moldoveni au emigrat şi au fost înlocuiţi cu ruşi, ucraineni, bulgari şi găgăuzi, iar limba de comunicare era rusa.