Drapelul de Stat, onorat la şedinţa Biroului Permanent al Parlamentului
Ședința Biroului Permanent al Parlamentului a început cu onorarea Drapelului de Stat. Președintele Parlamentului Andrian Candu a menționat că activități cu ocazia Zilei Drapelului au loc astăzi în toată țara.
La ședința de astăzi, membrii Biroului Permanent au adoptat ordinea de zi pentru următoarele două săptămâni. Totodată, s-a decis ca următoarea ședință în plen să fie organizată la 28 aprilie.
La această ședință va fi discutată moțiunea simplă asupra politicii interne în domeniul învățământului realizate de Ministerul Educației, inițiată de un grup de deputați.
De asemenea, în următoarea perioadă în comisii urmează să fie examinate rapoartele de activitate ale Guvernului și Procurorului General.
Ulterior, documentele vor fi prezentate în ședința de plen a Parlamentului.
Sărbătoarea a fost instituită de Parlament în 2010, tricolorul fiind desemnat oficial drapel de stat la 27 aprilie 1990.
Actualitate
- România marchează astăzi Ziua Drapelului Naţional (VIDEO)
- CÂND va fi învestit în funcţie Igor Dodon. Anunţul făcut de preşedintele Parlamentului
- Începe o nouă sesiune parlamentară. Andrian Candu îi va convoca în ședință pe șefii comisiilor
- Deputaţii ar putea rămâne fără imunitate. Declaraţiile lui Andrian Candu
- Moldova sărbătoreşte astăzi Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat
- Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat. Bikerii au urcat pe motociclete şi au mărşuit, iar INP a organizat un flashmob