Dress code de la Lupu, în Parlament: Toţi, fără excepţie, în costum şi cu cravată
Încă o lecţie din partea lui Marian Lupu. De această dată, este vorba despre vestimentaţia aleşilor poporului. Speakerul Parlamentului le-a cerut tuturor celor care vin la şedinţele în plen, indiferent dacă sunt deputaţi sau reprezentanţi ai altor instituţii, să fie îmbrăcaţi la patru ace: în costume şi cu cravate.
Marian Lupu s-a arătat nemulţumit de vestimentaţia unor raportori care prezentau proiecte legislative.
“Vreau să fac o scurtă remarcă, poate mai mult de ordin tehnic. Toţi cei care sunt invitaţi la şedinţele în plen ale Parlamentului, în calitate de raportori, sau echipe de experţi prezenţi în sectorul guvernamental, în Parlament se vine într-o ţinută strict determinată, costum şi cravată, fără excepţii. Cred că mesajul a trecut şi rog secretariatul să asiguraţi informarea tuturor instituţiilor, pentru a nu se admite abateri de la această ţinută”, a spus Lupu.
Deputaţii au pufnit în râs, însă, atunci când la tribuna Parlamentului, pentru luare de cuvânt, a ieşit preşedintele comisiei Economie, Veaceslav Ioniţă. Şi asta deoarece liberal-democratul era îmbrăcat într-o cămaşă cu mâneca scurtă, fără cravată.
Speaker-ul Parlamentului a fost îngăduitor cu deputatul. “Domnul Ioniţă are o scuză, e în cămaşă cu mâneca scurtă”, a spus Lupu.
“D-le preşedinte, exact după ce aţi făcut această remarcă, voi veni doar în costum, chiar dacă afară vor fi 40 de grade”, i-a răspuns Ioniţă.
Se pare că răbdarea lui Marian Lupu a fost pusă de câteva ori la încercare în cadrul şedinţei de astăzi a Parlamentului. Chiar de la început, acesta ce i-a certat pe deputaţi că “umblă brambura” pe holul Palatului Republicii, după care i-a deconectat microfonul lui Igor Dodon.
Actualitate