Droguri, arme şi bani! Povestea a cinci chişinăuieni care riscă ani grei după gratii (VIDEO)
Cinci chişinăuieni, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, sunt suspectați de comercializarea heroinei în proporții deosebit de mari pe teritoriul țării.
Membrii grupului activau metodic, potențialii consumători erau căutați de suspecți prin intermediul rețelelor de socializare. După ce solicitau o cantitate de substanțe narcotice, consumatorii transferau banii pe un cont bancar deschis pe numele suspectei de 20 de ani.
Imediat ce apărea confirmarea transferului, membrii grupului anunțau prin intermediul rețelei, locul de unde pot fi ridicate drogurile. Pentru un gram de heroină, suspecții solicitau până la 160 de euro.
După două luni de documentare, în noaptea de 14 spre 15 aprilie, curent, polițiștii au efectuat percheziții corporale și la domiciliile suspecților, unde au fost depistate 40 grame de heroină, cinci seringi asemănătoare cu heroina lichidă, un pistol, deținut ilegal, 3.000 de euro, 1.500 de dolari SUA, circa 4.000 de lei și un cântar.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru "Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare". Suspecţii riscă privaţiune de libertate pe un termen de la 7 până la 15 ani.
La moment, suspecții se află în arest pe un termen de 30 de zile. Ofițerii de investigație continuă cercetările.