Droguri de circa 1,2 milioane de lei, ridicate și sechestru pe un automobil de lux. Doi iubiți din Chișinău, reținuți (VIDEO)
Un bărbat de 34 de ani și concubina acestuia, în vârstă de 24 de ani, ambii din Chișinău, au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți de comercializarea drogurilor. Oamenii legii au efectuat percheziții și au ridicat de la suspecți circa 1,9 kg droguri, de tip PVP, în valoare de circa 1,2 milioane lei.
Potrivit poliției, cei doi primeau drogurile prin contrabandă din Ucraina, în colete neînsoțite, pentru ca mai apoi să le vândă în cadrul unui magazin cu activitate pe internet. Mai mult, bănuiții au închiriat un apartament într-un cartier de lux din Chișinău pentru ca să-și camufleze activitatea infracțională.
Suspecții au fost monitorizați de oamenii legii timp de trei luni, iar pe 3 martie au fost reținuți, în timp ce plasau drogurile în ascunzișuri, de unde urmau să fie preluate de clienți. A urmat aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în cazul bărbatului, la solicitarea procurorilor PCCOCS și aplicarea arestului la domiciliu în cazul femeii. Totuși, procurorii vor contesta încheierea la Curtea de Apel Chișinău și vor solicita aplicarea arestului preventiv.
În urma perchezițiilor, pe lângă drogurile ridicate și accesoriile pentru comercializarea lor, oamenii legii au ridicat și un automobil de lux, evaluat la 400.000 lei. La solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra acestuia a fost aplicat sechestru, în scopul eventualei confiscări.