Droguri de peste 460 milioane de dolari, confiscate în acest an în Turcia
foto: publika.md
Autorităţile turce au anunţat miercuri că, în urma intensificării operaţiunilor antidrog, au confiscat în primele nouă luni ale anului stupefiante care ar fi valorat peste 460 milioane de dolari pe piaţa neagră, scrie agerpres.ro.
Potrivit Ministerului de Interne, confiscările de heroină şi cocaină au crescut cu 51%, iar cele de ecstasy cu 245% faţă de anul anterior.
Turcia se află pe aşa-numita rută balcanică de trafic de droguri, folosită pentru aprovizionarea Occidentului cu narcotice din Asia şi Orientul Mijlociu, inclusiv cu heroină din Afganistan.
Comunicatul Ministerului de Interne subliniază că traficul de droguri constituie una din principalele surse de finanţare pentru grupările teroriste.
În cursul acestui an, numărul operaţiunilor antidrog desfăşurate de poliţie a crescut cu 31%, iar cel al arestărilor cu 28%, mai arată comunicatul.
În ultimii ani, Turcia şi-a intensificat operaţiunile antidrog în urma creşterii consumului de stupefiante şi a numărului de decese provocate de marijuana sintetică.

- Cetățenii moldoveni vor putea călători în Turcia cu buletinul de identitate
- "Emoţiile sunt de nedescris!" Cei mai buni profesori şi educatori, premiaţi de autorităţi în cadrul unui concert organizat de Guvern
- Analistul român Iulian Chifu a salutat progresele obţinute de guvernarea de la Chişinău
- Mexicul ar putea legaliza anumite droguri. Care este motivul