Droguri de PESTE UN MILION DE LEI, depistate de poliție. Patru indivizi, arestaţi (VIDEO)
Patru bărbaţi, membrii unei grupări criminale, au fost reţinuţi pentru trafic de droguri. Potrivit informaţiilor, indivizii cu vârsta cuprinsă între 36 şi 39 de ani au fost reținuți în timp ce lucrau la ambalarea drogurilor care urmau să ajungă în Federația Rusă.
Aceștia, și-au amenajat un laborator într-o casă de locuit nefinisată din orașul Telenești, în care era instalată o uscătorie a plantelor de canabis, utilaje pentru selectarea și decuparea părților mai valoroase ale acestora, cântar electronic, ambalaj pentru transportarea drogurilor în mod camuflat.
În cadrul perchezițiilor au fost depistate aproximativ 15 kg de marijuană pregătite pentru a fi transportate peste hotarele Republicii Moldova și mai multe plante de canabis care urmau a fi prelucrate.
În rândul consumatorilor de droguri, un gram de marijuană este vândut la un preț de 100 lei, iar valoarea totală a drogurilor depistate ar constitui aproximativ 1.500.000 lei.
Persoanele au fost reținute pentru 72 de ore și urmează să fie aduși în fața instanței de judecată pentru solicitarea aplicării măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 de zile.
Aceştia riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
- Grupare criminală, specializată în trafic de droguri, destructurată de procurori şi ofiţerii SIS
- Plânge puşcăria după el! Un traficant de droguri din Capitală, REŢINUT (VIDEO)
- Reţea de traficanţi de droguri, pe banca acuzaţilor. Membrii grupului criminal riscă ani grei de puşcărie
- O grupare criminală specializată în TRAFIC DE DROGURI, destructurată de poliţişti (VIDEO)
- Prinşi cu DROGURI. Mai mulți tineri riscă o amendă usturătoare (VIDEO)
- TENTATIVĂ CU GHINION! Droguri și telefoane mobile pentru deținuți (VIDEO)