Droguri în valoare de peste 6 milioane de lei, ridicate de oamenii legii (VIDEO)
Embed:
Poliţia a reţinut o grupare criminală care comercializa droguri pe teritoriul Republicii Moldova.
Au fost efectuate 29 de percheziții în urma cărora au fost reținute 12 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Valoarea drogurilor este estimată la peste 6 milioane de lei.
În rezultatul percheziţiilor polițiștii au ridicat peste 15 kg de droguri de diferit tip.
Drogurile erau comercializate on-line prin aplicația Telegram, fiind identificați curieri care ascundeau drogurile în locuri mai puțin aglomerate, iar coordonatele și fotografiile cu plasarea acestora erau transmise „operatorului” care deservea interesele grupului.
Zilnic, membrii grupului obțineau venituri de peste 20 000 de lei din realizarea drogurilor.