Dronele, utilizate în misiunile speciale. 11 polițiști de frontieră din țara nastră au învățat cum să opereze cu aparatele de zbor fără pilot (VODEO)
Mai eficienți în gestionarea tehnologiilor moderne. 11 polițiști de frontieră și-au îmbunătățit capacitățile de lucru cu dronele în cadrul unui curs practic de operare cu aparatele de zbor fără pilot, care s-a încheiat astăzi.
Trainerii din cadrul companiei producătoare au vorbit cu polițiștii de frontieră despre tehnologia și arhitectura dronelor, configurarea dispozitivului de urmărire, procedurile de calibrare, planificare și navigare a punctelor de referință, verificarea sarcinii și a traiectoriei de zbor, precum și modalitatea de partajare a datelor.
Partea teoretică a cursului s-a desfășurat la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, ca ulterior orele practice să aibă loc nemijlocit în teren, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Valea Mare. Participanții la curs au utilizat și au realizat aplicații cu cele cinci sisteme UAV care au fost livrate instituției în cadrul unui proiect de asistență din partea partenerilor externi.
Folosirea dronelor în misiunile speciale la frontieră permite Poliției de Frontieră să-și eficientizeze procesele, dar și să sporească capacitatea de intervenție și reacție.