Drumarii înlătură consecinţele intemperiei. Raioanele din sud-est au fost afectate cel mai mult
Ninsoarea s-a oprit, dar nămeţii au rămas şi continuă să aducă neplăceri. Mai multe drumuri din sudul ţării rămân blocate, iar altele sunt greu practicabile. De asemenea, din cauza vântului, două sate din raionul Cahul au rămas fără curent electric
Zeci de autoturisme și autocamioane sunt împotmolite în zăpadă. Pe parcursul nopţii, peste 400 de salvatori ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi peste 100 de autospeciale au intervenit pentru a debloca drumurile.
Totodată, ambulanțele nu au putut ajunge în unele sate din raionul Ştefan Vodă, medicii fiind ajutaţi să ajungă la pacienţi de nişte tineri care deţin maşini de teren.
"Ambulanța este cu tracțiune pe spate și e periculos să se deplaseze în așa situații și am apelat la voluntari", a spus Alexandru Pavlicenco, vicepreședintele raionului Ștefan Vodă.
Un șofer de tir, care venea din Turcia, a rămas blocat în nămeți încă de aseară. Până la sosirea salvatorilor, tinerii voluntari i-au oferit acestuia mâncare şi băuturi fierbinţi.
Totodată, pe traseul care leagă oraşul Ștefan Vodă de punctul de trecere Palanca, mai mulți șoferi și-au abandonat mașinile pe marginea drumului, deoarece nu au mai putut înainta.
"Am găsit două mașini abandonate. Una este aici, una acolo. Vedem că au trecut deja băieții de la tehnica specială și probabil ei i-au luat pe șoferi. Slavă Domnului, nu este nimeni în mașină. Asta este un plus foarte mare", a voluntarul Alex Gurschi.
Iar în oraşul Anenii Noi, mai multe tiruri nu sunt lăsate de poliţişti să meargă mai departe, încă de luni.
"Camioanele pe care le vedeți aici sunt stopate din motiv că siguranța traficului rutier nu le permite, deoarece condițiile climaterice sunt nefavorabile. Pe alocuri în orașele Căușeni, Ștefan Vodă sunt dificultăți în trafic. Pe alocuri sunt nămeți formaţi din zăpadă adusă de pe câmpurile adiacente", a explicat ofiţerul de poliţie Igor Gavriluţă.
Pe parcursul nopţii, peste 400 de salvatori ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi peste 100 de autospeciale au intervenit pentru a debloca drumurile. 170 de vehicule au fost scoase din troiene, în care se aflau peste 400 de oameni.
Publika TV a instituit comandamentul de iarnă! Dacă aţi rămas blocaţi în zăpadă, sunaţi la numărul de telefon (022) 81 55 55, iar noi vom anunţa autorităţile despre acest lucru.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă.
Totodată, puteți să ne trimiteți materiale și pe sau Whatsapp la telefonul 060 88 11 00.