Drumarii, pregătiţi pentru capriciile vremii. Avertismentul meteorologilor pentru zilele următoare
Ne aşteaptă vreme instabilă în următoarele zile. Meteorologii au emis avertizare cod galben de vânt şi precipitaţii puternice pe întreg teritoriul ţării.
Mâine vor cădea ploi, care izolat se vor transforma în lapoviţă. În acest context, autorităţile anunţă că drumarii sunt pregătiţi pentru sezonul rece, toate serviciile fiind dotate cu tehnica necesară şi material antiderapant suficient.
La întreprinderea "Drumuri Criuleni" muncitorii pregătesc tehnica pentru sezonul rece. În acest an, pe drumurile din Anenii Noi, Criuleni şi Dubăsari vor fi antrenate aproape 50 de utilaje de deszăpezire.
"Avem distribuitoare de nisip. De specii Kamaz care sunt cu productivitate foarte mare, avem autogredere, avem tractoare cu lamă, avem freză de zăpadă, care în situaţii excepţionale sunt antrenate la deszăpezirea drumurilor", a spus Mihail Nistreanu, director tehnic S.A. "Drumuri Criuleni".
"Perioada de reparaţie s-a petrecut, practic a rămas 5 la sută din reparaţia utilajului respectiv. Este aprovizionat cu cauciuri, cu piese, cu petroliere, adică tot necesarul pentru a interveni este pregătit", a precizat Tudor Macari, director S.A. "Drumuri Criuleni".
La fel, au fost pregătite o tonă de material antiderapant şi patru sute de kilograme de sare.
''Aste este pregătit pentru început, avem contractat 2.500 tone sare pentru toată întreprinderea şi 3000 tone de nisip, care săptămâna viitoare o să fie aduse şi depozitate", a adăugat Tudor Macari.
Odată cu emiterea codului galben de ploi şi lapoviţă, pe marginea mai multor trasee au fost aduse grămezi cu nisip.
"Sunt amplasate în grămezi circa 124 de tone de material antiderapant. În curbe periculoase şi la dealuri unde deseori iarna este problematic de a se ridica camioanele de mare tonaj", a declarat Alexandru Moisei, şef de sector Anenii Noi, SA "Drumuri Criuleni".
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor anunţă că pentru iarna care vine au fost pregătite aproape 500 de autospeciale şi 80.000 de tone de antiderapant.
În premieră, pe traseele Chișinău-Orhei și Chișinău-Hâncești va fi aplicată doar sare.