"Drumul parcurs" - documentarul în care va fi elogiat Obama
Barack Obama este hotărât să obţină un al doilea mandat la preşedinţia Statelor Unite. Astfel, săptămâna viitoare va fi lansat un documentar de 17 minute, în care Obama este lăudat pentru modul în care a făcut faţă unor provocări unice, precum criza econimică sau misiunea în care a fost ucis Osama Bin Laden.
Filmul, denumit "Drumul parcurs", este narat de celebrul actor Tom Hanks, care îl susţine pe Obama în campania sa electorală. Documentarul încearcă să-l prezinte pe cel mai puternic om din lume, drept un preşedinte, care a avut de înfruntat o economie aflată în dificultate.
Pelicula este semnată de regizorul Davis Guggenheim, deţinătorul unui premiu Oscar pentru un documentar despre încălzirea globală.
Filmul despre activitatea lui Barack Obama va fi lansat pe 15 martie. În cadrul producţiei, apar oameni importanţi din administraţia Obama, precum vicepreşedintele american Joe Biden sau fostul şef al Statului Major, Rahm Emanuel.
În Statele Unite, în timpul campaniilor electorale sunt deseori difuzate astfel de documentare, pentru a convinge cât mai mulţi alegători.