Drumul spre Budeşti intră de astăzi în reparaţii. ATENŢIE, transportul public municipal va fi redirecţionat
O porţiune de un kilometru a şoselei care leagă Chișinăul de satul Budești intră de astăzi în reparaţii. Timp de două săptămâni, şoferii vor trebui să ocolească drumul de la intrarea din satul Budeşti. Proiectul, în valoare de trei milioane de lei, va fi realizat din banii municipalităţii.
Potrivit autorităţilor, pe timpul lucrărilor de reparaţie, va fi sistată circulația autocamioanelor pe porţiunea unde vor lucra drumarii.
Totodată, şi transportul public municipal va fi redirecţionat. Drumul a intrat în reparaţie la iniţiativa primarului interimar, Ruslan Codreanu. Autorităţile municipale îndeamnă conducătorii auto care traversează zona să de-a dovadă de răbdare în trafic şi să respecte semnele de circulaţie.
Vezi AICI traseul pe care va circula transportul public.
Social
- Primăria Capitalei urmează să cumpere 50 de auzobuze second-hand. Cât va costa fiecare unitate de transport
- Reţinuţi în flagrant delict. Ce au făcut doi bărbaţi în timp ce se deplasau cu microbuzul de pe ruta 123 (VIDEO)
- Biletele de călătorie în transportul public pot fi cumpărate prin intermediul terminalelor electronice. Ce spun pasagerii