Drumul spre Mănăstirea Chistoleni din raionul Basarabeasca, care era impracticabil, a fost asfaltat
Drumul spre Mănăstirea Chistoleni din raionul Basarabeasca, care era impracticabil, a fost asfaltat. Lucrările care au durat aproape trei luni sunt aproape de final. Astăzi, de Sfântul Nicolae, când Mănăstirea îşi sărbătoreşte hramul, zeci de enoriaşi au venit la slujbă şi s-au bucurat că au putut ajunge mult mai uşor la lăcaş. Pentru reparaţia porţiunii de drum de 6 kilometri au fost alocate aproape nouă milioane de lei, bani oferiţi din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.
Construcţia celor şase kilometri de drum a început în luna februarie a acestui an.
"Pe toţi îi chemăm la mănăstire, care au posibilitate să vină. Deja traseu este. Pentru mănăstire este un pas important acest drum pentru că, pe timp de iarnă, pe ploaie. De multe ori şi pe jos şi cu tractorul", a declarat Arhimandrit Filaret, slujitor Mănăstirea Chistoleni.
"Am venit să ne rugăm pentru sănătate şi să le arătăm şi copiilor ce s-a mai construit. Când am venit anterior, era construită doar bisericuţa aceasta. ACum văd că s-au făcut progrese."
La eveniment a fost prezent şi deputatul ales pe circumscripţia din Cimişlia şi Basarabeasca.
"Mă bucur că sunt unul dintre participanţii la discutarea acestui proiect, la realizarea. Iată că lumea şi pe timp de iarnă şi ploaie, vijelie pot să vină liniştit la această Mănăstire, să se bucure împreună toată lumea", a declarat Dumitru Diacov, deputat PDM.
Construcţia drumului a fost posibilă datorită investiţiei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională cu sprijinul Guvernului.
" Ce a fost planificat am realizat. Urmează să fie recepţia finală a lucrărilor, evaluarea lucrărilor, ca apoi să-l dăm în exploatare, dar priactic el este finalizat,aţi văzut şi singuri. O să fie în varianta albă, aşa s-a decis", a declarat Maria Culeşov, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud.
Primarul satului Sadaclia speră ca acest drum să dea un nou suflu localităţii.
"Suntem bucurosi că într-adevăr ceea ce am dori s-a înfăptuit. Pe orice timp au posibilitate enoriaşii să vină la slujbele respective şi turiştii care ne vizitează părţile noastre, să vină să vadă acest loc pitoresc, acest lăcaş sfânt", a declarat Vasile Baciu, primar satul Sadaclia, raionul Basarabeasca.
"Tare bun drumul şi lumea este mulţumită."
"Mulţumim pentru drumul care a fost făcut. E foarte bun şi aşa o să putem să mai venim aici."
"Drumul este bun. Demult a fost aşteptat. Aici la Sud este doar o mănăstire, cred că o să atraga cât mai mulţi turişti."
Mănăstirea Chistoleni a fost înfiinţată în anul 1932.
- Pe străzile din Moldova vor apărea panouri informative pe care va fi scris: Drum reparat din bani europeni
- Drum pentru rude! Primăria Floreşti a reparat o porţiune de stradă care începe din faţa casei fiicei edilului
- (FOTO) Cea mai mare intersecție cu pod din Moldova a fost deschisă circulației. "Vedem un drum european pe bani americani"