Drumuri bune la Hânceşti. Chiril Gaburici a inspectat câteva porţiuni aflate în proces de reabilitare
Drumurile din raionul Hânceşti prind viaţă. Acestea sunt reabilitate în cadrul programului naţional lansat de Guvern. Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a inspectat câteva porţiuni aflate în proces de reabilitare.
"Până la data de 3 iunie finalizăm sectorul respectiv", a declarat directorul tehnic, Ion Schimbător.
Oamenii spun că abia aşteaptă ca lucrările să fie gata.
"Dacă vor face, bravo lor."
Şi strada Ştefan Vodă din Hânceşti urmează să fie reparată. Porțiunea de drum este cea mai deteriorată din oraş.
"Starea drumului este rea, total, au tras apă şi gazul şi s-a stricat."
"Coturile totale doar la drumul acesta, cu două niveluri de asfalt sunt de vreo 4,8 milioane. Importanța majoră, fiindcă este foarte deteriorat şi cetăţenii aici suferă şi de la înecuri", a declarat primarul municipiului Hânceşti, Alexandru Botnari.
Chiril Gaburici a făcut o vizită şi la autogară. Oamenii s-au plâns de faptul că toaleta este într-o stare dezastruoasă.
Ministrul le-a cerut responsabililor să soluţioneze problema până la sfârşitul lunii iulie.
"Spre implementare va fi un veceu, cu două toalete pentru doamne şi bărbaţi chiar pe interiorul gării", a declarat directorul Întreprinderii Gările şi Staţiile Auto, Sergiu Popovici.
Ulterior, Gaburici a mers cu microbuzul din Hânceşti până în satul Logăneşti, localitatea sa de baştină. În acest mod, a vrut să verifice calitatea drumurilor renovate recent.
"Am avut şi discuţii cu pasagerii, cu oamenii din microbuz, s-au bucurat toţi să meargă pe o porţiune de drum deja reparată. Mi s-au plâns pe a doua parte care nu este reparată, dar urmează", a declarat ministrul Economiei, Chiril Gaburici.
"După cum vedeţi se lucrează în toi, de dimineaţă şi până sera. În fiecare primărie este preconizat câte un kilometru de drum", a spus preşedintele raionului Hânceşti, Ghenadie Buza.
În total, în cadrul programului lansat de Guvern vor fi reabilitați 1200 de km de drumuri locale.
În acest scop au fost alocate 1,6 miliarde de lei.
- Campanie de testare gratuită pentru HIV-SIDA la Hânceşti. Rezultatul, gata în 10 minute
- Chiril Gaburici, în vizită la Basarabeasca: Muncim pentru confortul cetățenilor noștri
- Surpriză de proporții la Hîncești. Petrocub a învins-o pe Sheriff Tiraspol cu scorul de 1-0
- Ministrul Chiril Gaburici, în dialog cu administratorii ZEL: Zonele Economice Libere reprezintă un avantaj competitiv pentru noi în raport cu alte țări