Drumuri bune pentru Moldova: Pavel Filip a inspectat drumul din Răscăieţii Noi, care urmează a fi reabilitat
Premierul Pavel Filip a inspectat astăzi porțiunea de drum din satul Răscăieții Noi, Ştefan Vodă, care urmează a fi reabilitată în cadrul programului național "Drumuri bune pentru Moldova".
Prim-ministrul a dorit să se convingă că porțiunea de drum care va fi construită a fost selectată corect, discutând cu locuitorii satului. Primarul Zinaida Marin a spus că din cauza drumurilor proaste, au fost ratate investiţii din Italia, iar reabilitarea drumului deschide noi posibilităţi pentru dezvoltarea localităţii.
Drumul are o lungime de 380 de metri și reprezintă traseul de acces de la șoseaua centrală către școală şi grădiniță. Zilnic, pe acest drum merg la școală peste 80 de elevi, iar la grădiniță - 75 de copii. În preajma școlii sunt amplasate și alte instituţii cu menire socială, cum ar fi oficiul poștal, primăria și punctul medical din localitate. Conform proiectului, segmentul de drum urmează să fie asfaltat, iar costul lucrărilor este estimat la 1,5 milioane de lei.
Premierul a accentuat că dezvoltarea infrastructurii este o prioritate a Guvernului, alături de domeniul educației și cel al justiției. Pe lângă faptul că reparația drumului va asigura confortul necesar locuitorilor, aceasta are un rol important și în atragerea investitorilor, ceea ce va contribui la crearea noilor locuri de muncă în zonele rurale. Pavel Filip a promis ca va veni în Răscăieţii Noi şi atunci când drumul reabilitat va fi dat în exploatare.
În total, în cadrul Programului național "Drumuri bune pentru Moldova" vor fi reabilitați circa 1200 km de drumuri, în 1200 de localități din țară. Suma totală a investițiilor pentru acest proiect este de 1,6 miliarde lei. În raionul Ștefan Vodă vor fi reconstruiți peste 26 km de drumuri, în 26 de localități. Majoritatea porțiunilor, peste 18 km, sunt străzi și drumuri locale.
- Vizita preşedintelui Belarusiei a adus rezultate. Aleksandr Lukaşenko şi Pavel Filip au semnat opt acorduri de cooperare bilaterală
- Premierul Filip, într-o vizită în vama Palanca, acolo unde punctul comun de trecere a frontierei este modernizat în cadrul unui proiect european
- Pavel Filip: Este prima dată în 25 de ani când noi vom efectua controlul comun şi în zona transnitreană