Dubai-ul a testat cu succes primul taxi autonom zburător (VIDEO)
Guvenul din Dubai a declarat că testarea unui Volocopter (un taxi-dronă zburător) a fost un succes. Oficialii plănuiesc să construiască un sistem de taximetrie asemănător Uber-ului în Emiratele Arabe.
Dubai doreşte să devină centrul inovaţiilor tehnologice, conform Futurism. Recent, specialiştii arabi au testat primul taxi zburător din lume. Aeronava autonomă a fost dezvoltată de compania germană Volocopter.
Testul ce s-a finalizat cu succes a fost realizat în cadrul unei ceremonii adresate prinţului din Dubai Hamdan bin Mohammed.
Volocopterul este un vehicul cu două locuri şi 18 rotori care decolează şi aterizează în vertical. Vehiculul a fost creat pentru a zbura autonom timp de 30 de minute, fiind ideal pentru distanţele mici, urbane.
Scopul proiectului este implementarea unui sistem de taxiuri prin intermediul căruia utilizatorii pot comanda un taxi zburător prin smartphone, scrie descopera.ro
Vehiculul este echipat cu mai multe sisteme de siguranţă în cazul în care se produc erori.