DUBLU OMOR în Capitală. Un bărbat şi soţia acestuia, găsiţi morţi într-un apartament. Cine este ucigaşul
Un bărbat şi soţia acestuia, locuitori ai Capitalei, au fost depistați fără suflare într-un apartament din sectorul Râșcani.
Potrivit oamenilor legii, în urma examinării cadavrelor de către medical legist, pe suprafața corpului bărbatului și a femeii au fost depistate semne de moarte violentă și anume plăgi tăiate. Victimele aveau 55 și 56 de ani.
Poliţia a inițiat o cauză penală. În urma măsurilor întreprinse de forțele de ordine a fost reținut proprietarul apartamentului, în vârstă de 67 de ani, care și-a recunoscut vina. Totodată, acesta a declarat că se cunoştea cu victimele, pe care le-a invitat în ospeție, unde au consumat băuturi alcoolice.
Bărbatul a fost plasat în arest pentru 30 de zile şi riscă de la 15 la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.
- Dacă îl cunoşti, anunţă imediat poliţia. Suspectul a furat 11.000 de lei de la un tânăr (VIDEO)
- Şef de secție din cadrul Poliției de Frontieră, reţinut pentru MITĂ de 12.000 DE EURO. De la cine a cerut bani şi ce riscă suspectul
- OMOR în raionul Hînceşti. Un bărbat a fost ucis cu sânge rece de către un prieten