Dublu protest la primăria Capitalei! Unii sunt nemulţumiţi de închiderea pieţei "Tiraspol", alţii că nu au căldură VIDEO
Ziua protestelor la Primăria Capitalei. De dimineaţă, în faţa sediului Administraţiei Publice Locale au venit trei grupuri de protestatari. Este vorba de mai mulţi comercianţi de la piaţa "Tiraspol", un grup de refugiaţi ai războiului de pe Nistru şi unul de pensionari.
Peste 130 de comercianţii de la Piaţa "Tisapol" din Capitală au venit să protesteze, pentru că, de mâine, nu vor mai avea unde să-şi vândă marfa. Pe locul unde sunt amplasate gheretele lor va fi ridicat un bloc locativ. Ei protestează pentru că nu sunt de acord să treacă la piaţa "Calea Basarabiei".
"Noi cu ce vom plăti serviciile comunale şi ce să mâncăm nu ştim. Nouă ne-au propus locuri la Calea Basarabiei şi încă la o piaţă. Acolo în primul rând se vinde marfă scumpă, dar noi avem marfă ieftină", spune o vânzătoare.
A protestat şi un grup de refugiaţi din stânga Nistrului, acum, locatari ai unui bloc din sectorul Ciocana al Capitalei. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că, de mai bine de un an, achită nejustificat tarifele pentru căldură şi apă caldă, în lipsa acestora.
"Solicităm în cel mai util timp acest punct termic să fie transmis la balanta SA Termocom, fie activate aceste pompe să avem apa fierbinte în casa şi să fie conectat blocul locativ la caldură", cere preşedintele Mişcării Refugiaţilor Transnistreni, Anatolie Bâzgu.
Au ieşit în faţa Primăriei şi pensionarii. Ei au cerut să fie scutiţi de plata pierderilor de apă caldă din reţelele inginereşti din interiorul blocului.
"De la 1 noiembrie, Primăria obligă consumatorii casnici să achite aşa numitele pierderi, diferenţa între contorul individual şi cel comun. Această declaraţie este ilegală", a menţionat Maia Laguta.
Autorităţile locale au decis să nu ia act de revendicările refugiaţilor transnistreni şi cele ale pensionarilor. În cazul comercianţilor de la piaţa "Tiraspol", pretura sectorului Centru urmează să ia o decizie de comun acord cu protestatarii.
- Cine nu a plătit facturile de anul trecut, nu va primi căldură în acest an
- Termocom cere majorarea tarifului pentru căldură cu 89 de lei
- Apa caldă MAI SCUMPĂ în Capitală
- O parte din piaţa "Tiraspol" din Capitală se închide
- Consumatorii casnici vor fi obligaţi să achite diferenţa dintre datele de pe contorul de apă individual şi cel comun