Ducele Felix al Luxemburgului s-a logodit cu o studentă germană
Ducele Felix al Luxemburgului s-a logodit cu o studentă germană. Anunţul a fost făcut de familia domnitoare din Luxemburg şi vine la două luni după căsătoria moştenitorului tronului, organizată cu mare pompă în acest ducat.
Potrivit comunicatului, prinţul Felix, în vârstă de 28 de ani, s-a logodit cu Claire Lademacher, de 27 de ani, care provine dintr-un mic oraş situat în apropiere de Frankfurt. Iubita prinţului îşi face studiile de doctorat la o univesritate din Roma.
Potrivit presei din regat, ea este o "moştenitoare bogată". Prinţul Felix este al doilea dintre cei cinci copii ai marelui duce Henri şi fratele mai tânăr al ducelui Guillaume, succesorul tronului, care s-a căsătorit pe 20 octombrie.
Curtea ducală din Luxemburg nu a anunţat deocamdată când va avea loc căsătoria.