Duelul care durează de ani de zile: Zimbru şi Sheriff vor lupta din nou pentru Cupa Moldovei
Finala Cupei Moldovei reprezintă nu doar ultimul meci al sezonului, dar şi o partidă aşteptată de mii de microbişti din ţară. În ultimul act al competiţiei se întâlnesc cele mai mari rivale din fotbalul moldovenesc, Sheriff şi Zimbru. Acest meci va reprezenta cea de-a 77-a întâlnire directă dintre cele două echipe.
Zimbru şi Sheriff s-au întâlnit în Cupa Moldovei de 16 ori. Fiecare echipă a obţinut câte şase victorii, iar patru meciuri s-au terminat la egalitate. Egal este şi golaverajul, fiecare echipă având câte 17 goluri marcate în Cupă una în poarta celeilalte. Majoritatea duelurilor au avut loc însă în fazele eliminatorii. În finala competiţiei, Zimbru şi Sheriff s-au întâlnit o singură dată, pe 31 mai 2004, când "galben-verzii" s-au impus cu 2-1, datorită golurilor marcate de Vitalie Manoliu şi Maxim Franţuz.
În toate cele trei competiţii oficiale: Divizia Naţională, Cupa şi Supercupa Moldovei, Zimbru şi Sheriff s-au întâlnit de 76 de ori. Sheriff a câştigat de 40 de ori, 17 victorii au fost obţinute de Zimbru, iar 19 meciuri s-au terminat la egalitate. Sheriff a marcat în poarta Zimbrului 98 de goluri, iar Zimbru a înscris de 60 de ori.
În acest sezon, marele rivale s-au întâlnit de trei ori în campionat. Primele două meciuri s-au terminat la egalitate, iar în ultima partidă, cea din martie, Sheriff a învins cu 2-1.
Ultimul meci al sezonului, finala Cupei Moldovei, dintre Sheriff şi Zimbru, se va juca duminică, pe stadionul Zimbru din Capitală, de la 20:00.
- Finala Cupei Moldovei va fi condusă pentru al doilea an consecutiv de un arbitru străin
- Jucătorii echipei Zimbru pot cânta! VEZI clipul prin care fotbaliştii îşi cheamă fanii la finala Cupei Moldovei (VIDEO)
- Veşti proaste pentru fanii Zimbrului! Anunţul făcut de Oleg Kubarev în ajun de finala Cupei Moldovei