Duelul declaraţiilor la Cupa Davis. Egiptenii nu acceptă faptul că tricolorii sunt consideraţi favoriţi
Cu 48 de ore înainte partidei dintre Moldova şi Egipt a început războiul declaraţiilor dintre cele două echipe. Chiar dacă se află în spatele Moldovei în topul mondial, egiptenii nu acceptă faptul că tricolorii sunt consideraţi favoriţi.
"Toate cele cinci meciuri sunt imprevizibile şi nu au un favorit clar. Pentru mine, aceasta va fi a 23-a partidă în calitate de căpitan al Egiptului. Am fost martor la o mulţime de meciuri dramatice. Cupa Davis este o competiţie deosebită şi se pot întâmpla multe", a spus căpitanul Egiptului, Khaled Baligh.
Cel mai greu meci pentru tricolori va fi întâlnirea din prima zi, dintre numărul unu al Egiptului, Mohamed Safwat, locul 203 ATP, şi numărul doi al Moldovei, Maxim Dubarenco, care ocupă poziţia a 335-a în lume.
"În toate meciurile pe care le-am avut mai înainte, prima zi a fost cea mai bună pentru mine. Sunt pregătit de acest meci chiar dacă adversarul este mai bine clasat ca mine", a menţionat jucătorul Moldovei Maxim Dubarenco.
"Toate meciurile sunt grele. Nu trebuie să ieşim pe teren cu gândul că vom avea meciuri uşoare. Dacă eşti concentrat şi te aştepţi la un meci mai greu, e mai uşor să ai un joc bun", a precizat tenismanul Radu Albot.
Moldova şi Egipt s-au mai întâlnit o singură dată în Cupa Davis. În 2002, cele două echipe s-au duelat în play-off-ul pentru evitarea retrogradării din Grupa a doua a competiţiei. Partida a avut loc la Cairo, iar tricolorii au pierdut cu un categoric 0-5. Cele cinci meciuri din acest an se vor juca vineri, sâmbătă şi duminică, la Sala Polivalentă din Capitală.