Dueluri incendiare pentru Simona Halep la Turneul Campioanelor din Singapore
Tenismana română Simona Halep va evolua în Grupa Roşie şi se va duela pentru un loc în semifinalele competiţiei de la Singapore cu Maria Şarapova, Agnieszka Radwanska şi Flavia Pennetta.
Din cele trei adversare, Halep nu a învins-o doar pe Maria Şarapova. Anterior, cele două sportive s-au întâlnit de cinci ori, iar cea mai importantă victorie obţinută de rusoaică a fost în finala din 2014 a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.
Totuşi, în acest an Halep şi Şarapova nu s-au duelat niciodată, iar rusoaică nu se află în cea mai bună formă. Numărul trei mondial nu a mai jucat un meci întreg de la Wimbledon, atunci când a ajuns în faza semifinalelor, iar în ultimele trei luni şi jumătate, din cauza unei accidentări la piciorul drept, Șarapova a disputat un singur meci.
"Sportul necesită mult efort fizic şi trebuie să jucăm zece luni într-un an. Nu este o surpriză ca la final de an să apară accidentări. În calitate de sportivi, trebuie să ne menţinem în formă, să avem grijă de corpurile noastre. Acesta este cel mai important lucru. Alţii au fost accidentaţi în ultimele luni, dar eu sunt aici, sunt sănătoasă şi asta îmi readuce zâmbetul pe buze", s-a încurajat Maria Şarapova.
În Grupa Albă de la Turneul Campioanelor se vor duela Garbine Muguruza, Petra Kvitova, Angelique Kerber şi Lucie Safarova.
Turneul de la Singapore se va desfăşura în perioada 25 octombrie - 1 noiembrie, iar cea mai mare absenţă a competiţiei este liderul mondial, Serena Williams.