Duelurile cu Suedia ocupă un loc aparte în istoria naţionalei Moldovei VEZI DETALII
De la obţinerea independenţei şi afilierea Federaţiei Moldoveneşti de fotbal la FIFA, Moldova şi Suedia s-au mai întâlnit faţă în faţă de trei ori. Două partide s-au jucat în 2001, în cadrul preliminariilor pentru Mondialul asiatic din 2002, iar unul s-a jucat acuma două luni la Solna în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2012. În toate trei meciuri naţionala noastră a fost învinsă.
Duelurile cu Suedia ocupă un loc aparte în istoria naţionalei Moldovei de fotbal. Cele două echipe reprezentative au jucat doar trei partide directe, dar în una dintre acestea Moldova a suferit cea mai categorică înfrângere înregistrată vreodată. S-a jucat pe 6 iunie 2001, la Goteborg, şi s-a terminat cu scorul de 6-0 pentru gazde.
Acesta a fost al doilea meci din istoria întâlnirilor directe, iar primul s-a jucat cu trei luni mai devreme, pe defunctul Stadion Republican din Chişinău, şi s-a terminat tot în favoarea Suediei, scor 2-0. Ambele partide s-au disputat în timpul mandatului selecţionerului Alexandru Maţiura în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2002. În acel ciclu Moldova a terminat pe locul 5 în grupă, în urma Suediei, Turciei, Slovaciei şi Macedoniei, devansând doar Azerbaidjanul.
Ultimul meci dintre Suedia şi Moldova s-a disputat în acest an, pe 29 martie, când elevii lui Gabi Balint au fost învinşi cu 2-1 la Solna. Golul marcat de Suvorov în acea partidă a rămas unicul marcat vreodată în poarta vikingilor. Meciul de pe stadionul Zimbru din 3 iunie va fi aşadar a patra partidă dintre cele două echipe.