Duminica Floriilor la Catolici. Papa Francisc a oficiat slujba, la o zi de la externare (VIDEO)
Papa Francisc a participat la slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în Duminica Floriilor, important eveniment din calendarul creştin ce marchează începutul Săptămânii Sfinte. Suveranul Pontif, în vârsă de 86 de ani, a ieșit în fața enoriașilor la o zi după ce a fost externat din spital, după ce a suferit o infecție respiratorie.
Capul bisericii catolice a apărut în fața mulțimitii din piața de la Vatican, într-un vehicul deschis. Cu ocazia Floriilor, locul a fost decorat cu peste 35.000 de plante şi flori.
La bordul "papamobilului", pontiful a afişat o mină serioasă înainte de a celebra slujba, la care promisese că va fi prezent, în faţa a 30.000 de persoane.
Liderul celor 1,3 miliarde de catolici suferă de mai mulţi ani de probleme de sănătate tot mai grave, inclusiv de dureri de genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile şi un baston.
În Duminica Floriilor şi cu ocazia liturghiilor de Paşte, este de aşteptat ca el să rămână aşezat în timp ce un cardinal va conduce ceremoniile la altar. Potrivit Sfântului Scaun, această organizare a fost decisă înainte de internarea sa, pontiful argentinian nemaiputând sta în picioare perioade lungi de timp.