Duminica Mare. Ce trebuie să faci în această zi pentru a avea noroc tot anul
Creştinii ortodocşi prăznuiesc azi Duminica Mare sau Pogorârea Duhului Sfânt. Numită şi "cincizecimea" sau Duminica Rusaliilor, această sărbătoare încheie ciclul pascal, la 50 de zile după Înviere. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile!
În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor "limbi de foc despicate".
Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. Azi e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii.
Ce este bine să faci
Ca să nu se supere Rusaliile – nişte fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua -, credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.
Şi la porţi, şi la intrarea în casă se arborează ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele.
În unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor.
Din Duminica Mare, sau a Rusaliilor, poate începe culesul plantelor de leac; până la această dată, se consideră că plantele sunt contaminate de către Rusalii.
Ce să nu faci
Să nu mergi "la scaldă" în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!
Să nu lucrezi, fiindcă atragi asupra ta mânia Rusaliilor.
- Greşeli frecvente când spălăm rufele. Ce obiceiuri greșite le distruge mai repede
- Cum să faci bani și să devii faimos pe YouTube. Iată ce model trebuie să urmezi
- Cele mai toxice fructe din supermarketuri. Ce trebuie să faci înainte de a le mânca
- Creştinii sărbătoresc ISPASUL. Ce NU ai voie să faci în această zi
- #LifeStyle: Obiceiuri care te îngrașă. La ce să RENUNȚI, dacă vrei să slăbești
- Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Duminica Mare. Ce spune tradiţia