Dumitru Diacov nu exclude posibilitatea unui nou referendum
Şi guvernarea, şi opoziţia susţin că vor cu orice preţ iniţierea dialogului pentru deblocarea crizei politice. Dar se plâng că nu reuşesc să se aşeze la masa de negocieri. În acelaşi timp, Alianţa spune că PCRM vrea alegeri anticipate, acuzaţie respinsă cu vehemenţă. Toate acestea au fost discutate la Fabrika.
"Eu înţeleg că opoziţia are multe de spus în faţa camerelor, dar ar fi mai bine dacă ar spune şi în cadrul formatului de discuţii", a declarat prim-vicepreşedintele PLDM, Mihai Godea.
Prim-vicepreşedintele PL, Ion Hadârcă, este de părerea că cineva de la marginea terenului şutează, iar alianţa se trezeşte în situaţia comentatorilor politici, fiind nevoită să comenteze aceste şuturi.
Iurie Muntean, secretarul partidului comuniştilor, spune că PCRM nu doreşte alegeri anticipate, dar va vota numai pentru un preşedinte apolitic.
"Nu votăm pentru Lupu! Nu insistaţi! Nu insistaţi! Noi vorbim despre ieşirea din criză, despre un candidat care ar consolida ţara", a replicat acesta.
Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, nu exclude posibilitatea unui nou referendum. "Ideea asta cu referendumul la alegerile locale pentru modificarea Constituţiei ca preşedintele să fie votat în Parlament cu 51 de voturi poate să prindă fir", a punctat acesta.
Întrebat dacă PCRM va boicota din nou eventualul referendum, Muntean a spus că o va decide partidul.