''Dumnezeu i-a dat moartea unui luptător''. Un an de la tragedia de pe Euromaidan (VIDEO)
19 şi 20 februarie vor rămâne în istoria Ucrainei drept zile negre. Au fost zilele în care idealurile proeuropene ale manifestanţilor de la Kiev au fost supuse celui mai dur test - cel al sângelui. Forțele de ordine au început asaltul Pieței Independenței. Astăzi, la un an de la tragedie, ucrainenii îşi plâng părinţii, copiii şi fraţii pierduţi pe Euromaidan.
Opoziția de atunci a anunţat că peste 100 de manifestanți au fost împușcați mortal de către lunetişti și 500 au fost răniți.
Protestatarii nu s-au lăsat, însă intimidaţi, iar președintele Victor Ianukovici a fost nevoit să facă cedări.
Rudele celor care au murit pe Euromaidan îşi amintesc cu groază de cele întâmplate, dar speră că victimele nu şi-au dat vieţile în zadar.
"A trecut deja un an. Încă mai învăţăm să trăim fără tată, fără soţ. Totul pare să se fi întâmplat ieri. Îmi amintesc totul, fiecare gest, fiecare pas, fiecare zâmbet, fiecare frază. Este greu, dar viaţa merge înainte. Avem copii, trebuie să trăim, trebuie să luptăm".
"Dumnezeu i-a dat moartea unui luptător. Aşa trebuia să se întâmple. Acum este important ca toate să nu fie în zadar. Oamenii suferă pierderi atât de mari, cea mai mare parte a Ucrainei suferă pierderi. Este vorba despre tinerii din zona operaţiunii antitero sau despre cei morţi pe Euromaidan. Totul trebuie dus până la capăt".
Actuala criză din ţara vecină a fost declanşată de refuzul fostului preşedinte Victor Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, la sfârşitul anului 2013.