După 10 ani, deputaţii PPDA au propus crearea unei comisiei privind 7 aprilie
După mai bine de zece ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, fracţiunea PPDA cere crearea unei comisii de anchetă. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat la Parlamentului. Potrivit deputaţilor PPDA Dinu Plîngău şi Liviu Vovc, printre cei care urmează să fie audiaţi se numără noul ministru de Interne, Pavel Voicu, şi actualul preşedinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi.
Deputatul PPDA Dinu Plîngău a explicat de ce propunerea a fost înaintată abia acum.
"Nu a fost creată până acum doar din motiv că au existat trei comisii de anchetă. Comisia specială de anchetă îşi propune două sarcini: în primul rând, este vorba despre prezentarea unui raport cu subiect şi predicat despre toate aceste lucruri, să fie traşi la răspundere principali actori ai acelor evenimente", a declarat Dinu Plîngău, deputat PPDA.
Cei de la PPDA au confirmat că printre persoanele audiate se numără ministrul de Interne, Pavel Voicu. Presa a scris că în 2009, fiind comisar al sectorului Botanica, ar fi fost implicat în reținerea, maltratarea și torturarea tinerilor, acuzaţii dezminţite de Voicu. Şi actualul preşedinte al Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care era atunci prim-ministru, a ajuns în vizorul presei, după ce a declarat în 2009 că poliția va folosi toate mijloacele necesare pentru apărare, inclusiv armele.
Întrebat de ce a votat pentru cele două candidaturi în iunie 2019, deputatul PPDA a răspuns:
"Eu atunci, în iunie, împreună cu colegii mei, am votat pentru un Guvern, condus de prim-ministru Maia Sandu. Trebuia să alegem între două rele: între un mincinos pe numele Igor Dodon şi un om care a uzurpat puterea în stat pe numele Vlad Plahotniuc", a zis Dinu Plîngău, deputat PPDA.
Crearea comisiei de anchetă trebuie examinată la unele dintre şedinţele plenare ale Parlamentului. Ministrul de Interne, Pavel Voicu, nu a răspuns la telefon pentru a comenta aceste declaraţii. Iar purtătorul de cuvânt al PSRM, Irina Astahova, ne-a spus că Zinaida Greceanîi se află într-o deplasare în Federaţia Rusă şi deocamdată nu poate comenta declaraţiile deputaţilor PPDA.
În 7 aprilie 2009, oamenii au ieșit în stradă în urma alegerilor care avuseseră loc cu două zile înainte. O acțiune care s-a vrut pașnică a degenerat în violențe. În noaptea din 7 spre 8 aprilie, zeci de tineri au fost răniți în încăierările cu polițiștii, iar Valeriu Boboc și-a pierdut viața. În dosarul "7 aprilie" au fost pornite peste 70 de cauze penale pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu și 15 oameni ai legii au fost condamnați penal.
Polițistul care se face vinovat de moartea lui Valeriu Boboc a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar nu a stat după gratii, pentru că a fugit din țară.