După 20 de ani de tăcere, Vaticanul dezvăluie dispariţia a două documente valoroase
Embed:
Vaticanul a primit o cerere de răscumpărare pentru două scrisori ale lui Michelangelo. Documentele au dispărut din arhivele bisericii catolice acum aproape 20 de ani.
Furtul scrisorilor nu fusese făcut public până acum. În urma unui articol publicat de cotidianul "Il Messaggero", Vaticanul a dezvăluit faptul că un cardinal de la Bazilica "Sfântul Petru" a fost contactat recent de o persoană care s-a oferit să înapoieze cele două documente în schimbul unei recompense.
Presa din Italia scrie că ar fi vorba despre suma de 100.000 de euro. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului susţine că oferta a fost respinsă, pentru a nu încuraja asemenea infracţiuni.
Poliţia de la Vatican şi cea a Italiei investighează cazul.