După 200 de zile de la învestirea în funcţie a Guvernului Filat, nu se observă evoluţii importante în procesul de reglementare transnistreană
După 200 de zile de guvernare, nu se observă evoluţii importante în procesul de reglementare transnistreană. Negocierile în formatul 5+2 rămân blocate încă din martie 2006. În același timp, la investire, Guvernul Filat şi-a propus să reia negocierile politice privind reglementarea transnistreană. Până acum, au avut loc doar câteva runde de consultări în formatul 5+2 şi nu există o perspectivă clară pentru deblocarea tratativelor.
Potrivit vicepremierului pentru reintegrare, Victor Osipov, ultimele declaraţii demonstrează că Tiraspolul nu se arată optimist în reluarea negocierilor politice.
În ultimele luni, au fost înregistrate mai multe incidentele la graniţa administrativă cu regiunea transnistreană. Şefului contingentului moldovenesc al Forţelor de Menţinere a Păcii, Aurel Fondos, nu i s-a permis accesul în zonă de două ori fiind supus şi percheziţiilor. Ambasadorului american, Asif Chaudhry, şi preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, de asemenea, le-a fost interzis accesul în Transnistria. În februarie, patru tineri moldoveni din satul Oxentea au fost reţinuţi, pentru că au trecut Nistrul pe gheaţă. La 7 aprilie, securitatea de la Tiraspol l-a arestat pe jurnalistul Ernest Vardanean, care este acuzat de înaltă trădare şi spionaj.