Şoferul directorului Serviciului Vamal, care pe 14 aprilie a bătut un tânăr într-un local din sectorul Ciocana, riscă să fie pedepsit şi pentru un caz mai vechi în care a fost implicat.
Potrivit poliţiei, în 2012, pe numele lui Vasile Mâţu a fost intentat un dosar penal pentru huliganism, după ce a bătut un tânăr. Atunci Vasile Mâţu şi-a cerut scuze şi s-a împăcat cu victima, iar dosarul a fost suspendat condiţionat de procuror pentru un termen de un an.
Publika.md aminteşte că, în ianuarie 2011, şeful de la Vamă, Tudor Baliţchi, ar fi tamponat pe trecerea de pietoni o persoană. În actele de constatare a accidentului este indicat însă că la volanul maşinii era Vasile Mâţu.