După ce a picat examenul auto de 12 ori, un bărbat și-a angajat o sosie care să meargă în locul lui la a 13-a testare
Un bărbat din Belgia, care a picat de 12 ori proba teoretică la examenul auto, a ajuns la concluzia că n-o să reușească niciodată să treacă de acest obstacol și a găsit o soluție: a plătit o sosie care să susțină testul în locul lui.
Serge, un emigrant ghanez care locuiește în Grammont, Belgia, se chinuia de peste un an de zile să promoveze examenul pentru a intra în posesia unui permis de conducere belgian. El avea un astfel de document obținut în țara de origine, dar acesta nu era valabil în Belgia. Partea teoretică a examenului i-a dat mai multe bătăi de cap decât se aștepta. Serge s-a înscris la examen de 12 ori și l-a picat de fiecare dată. Pentru că nu putea să renunțe pur și simplu, întrucât un permis de conducere îl ajuta foarte mult pentru a obține un loc de muncă mai bun, bărbatul s-a decis să trișeze, potrivit La Libre, citează digi24.ro.
În tot acest timp, Serge l-a cunoscut pe Julien, un emigrant de origine congoleză, care nu numai că arăta oarecum asemănător, dar, cel mai important, obținuse deja permisul de conducere belgian. Cei doi s-au înțeles ca Julien să susțină testul teoteric în locul lui Serge la Mons, în regiunea belgiană Valonia, unde auziseră că examinatorii ar fi mai îngăduitori decât cei din Flandra.
Din păcate, informațiile lor cu privire la examinatori au fost greșite. Aceștia au devenit suspicioși imediat ce Julien a prezentat actul de identitale a lui Serge și au analizat fotografia din document și persoane cu mai multă atenție, observând diferențe semnificative între cele două fizionomii.
În final, ambii bărbați au ajuns în arest și ulterior au fost prezentați în instanță.
Bărbatul din Ghana riscă o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, în timp ce pentru Julien procurorii au cerut două sute de ore de muncă în folosul comunității.