După ce a pus mâna pe al doilea titlu mondial, Marc Marquez a primit o propunere-trăsnet
Marc Marquez a primit o propunere incredibilă în lumea sportului. După ce a cucerit al doilea titlu mondial consecutiv în MotoGP, şefii celor de la Honda i-au propus spaniolului un contract valabil pentru următoarele 10 sezoane.
Marc Marquez, în vârstă de doar 21 de ani, a devenit duminică cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria MotoGP, după ce a încheiat pe locul doi cursa de la Motegi, în Marele Premiu al Japoniei.
Performanța i-a impresionat pe șefii formației sale, iar Shuhei Nakamoto, vicepreşedintele executiv al echipei Honda, doreşte să-i ofere un contract pe termen lung pilotului spaniol.
"Aş fi fericit dacă va accepta să rămână alături de noi încă cinci sau chiar zece ani. Nu vreau să plece, dar nu pot ghici viitorul. În orice caz, voi face totul ca să-l păstrez. Este ca într-o căsătorie: noi îl iubim, însă nu ştim dacă şi el ne iubeşte", a declarat Nakamoto după Marele Premiu al Japoniei.
Sezonul trecut, Marquez a cucerit titlul mondial în ultima etapă, în schimb, în acest an practic nu a avut rivali. Motociclistul spaniol de la Honda a câştigat primele zece curse, dominând autoritar prima jumătate a sezonului.
În total, Marc Marquez s-a impus în 11 Mari Premii din 15 etape disputate până acum. Acesta are şansa să-şi îmbunătăţească palmaresul, până la finalul sezonului urmând să se mai dispute alte trei curse, în Australia, Malaezia şi Spania.
Spaniolul este unul dintre cei doar patru piloți care au reușit să câștige titlul mondial la toate cele trei clase: în 2010 la 125 centimetri cubi, în 2012 la Moto2, iar în 2013 și 2014 la MotoGP.